Un tânăr din Iași conduce o afacere de succes la numai 30 de ani. Ionuț Popa a deschis o fermă de capre iar laptele produs acolo este la mare căutare în județ și nu numai. Ionuț a lucrat peste hotare pentru alți fermieri, a furat meserie și s-a întors acasă cu dorința de a avea ferma lui. O sută de mii de euro l-a costat deschiderea afacerii tot mai înfloritoare. 

Sătul să lucreze în Italia pentru alți fermieri, Ionuț Popa s-a întors acasă. Cu banii câștigați în străinătate și-a deschis propria fermă.

„Ne doream sa ne intoarcem in tara deoarece acolo ne simteam straini”, a declarat tânărul fermier pentru Realitatea PLUS.

Ionuț nu a deschis afacerea cu gândul să vândă lapte de capră. Inițial, a cumpărat vaci. Nu a avut succes, însă. Așa că s-a reprofilat și și-a cumparat capre din rasa Saanen.

„Am inceput cu patru caprite. Le-am luat sa testam daca ne plac, daca produsele sunt ok. Acum am ajuns la 140 de capre”, a explicat Ionuț Popa, prezentând-o pe vedeta fermei.

„Ea este Suzi. Este vedeta fermei, cea mai indragita caprita cu care copiii se joaca”, spune Ionuț Popa.

Animalele s-au adaptat imediat, iar producția zilnică de lapte este de doi litri.

„Îmi plac căprițele, sunt albe si frumoase si imi plac ieduții”, declară o fetiță.

Tânărul fermier face cu greu față numărului mare de comenzi.

Maria Popa, soția tânărului fermier, spune că „laptele de capra este cel mai cautat deoarece contine foarte mult calciu si vitamine”.

Cei doi au achizitionat 80 de hectare de teren agricol și își propun ca în viitorul apropiat să își extindă afacerea. 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCE a aprobat o schemă de 358 de milioane de euro pentru a sprijini IMM-urile afectate de pandemie. Ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a primi banii
Articolul următorKlaus Iohannis și Joe Biden, anunț despre construirea unui minireactor nuclear în România, cu 6.000 de locuri de muncă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau